Poti face o fapta buna?


RRRR

In satul Gruiu, jud Arges, intr-o casuta modesta cu doua camere locuieste o familie cu noua copilasi, familia Anghel.
Ei au trei paturi, in care copiii dorm de-a latul, unii cu parintii intr-o camera, iar ceilalti impreuna cu bunica lor.
In total sunt douasprezece suflete, care se straduiesc sa-si duca viata in smerenie si nestiuti de prea multa lume.
Tatal lucreaza ca zidar, atunci cand este solicitat in sat. Este priceput si de aceea pe timpul verii este chemat acolo unde se mai ridica cate ceva. Banii pe care ii castiga, de abia ii ajung pentru a cumpara sotia sa de mancare copiilor.
In cazuri extreme si foarte rar, ei apeleaza la parintele Paul Stanescu, presedintele Asociatiei Sfantul Stefan, din Catanele, singura lor speranta.
Parintele stie ca parintii nu indraznesc sa-l sune, asa ca cel putin o data pe luna este acasa la ei cu alimente. De multe ori i-a gasit fara alimente, doar cu paine goala.
Copiii au reusit sa nu abandoneze scoala, tot datorita parintelui, care le-a adus hainute si rechizite, iar celor care merg la scoala in afara satului, le cumpara abonamente pentru transport.
Copiii se straduiesc sa invete bine pentru ca nu vor sa-l dezamageasca pe parinte, care ii verifica mereu la scoala, stand de vorba cu cadrele lor didactice.
De cate ori parintele merge la ei in vizita, gaseste curatenie, ordine in toata gospodaria lor si de multe ori chiar si pe cei mici, ii gaseste lucrand in gradina de zarzavaturi, sau spaland rufe in copaita in care fac si baie.
Toti au binedefinite, indeletnicirile lor.
In timpul anului scolar, mama castiga destul de putin, lucrand cu o jumatate de norma, ca femeie de serviciu la scoala din localitate.
Totdeauna au avut venituri putine si de aceea ei nu au putut sa-si mareasca caminul, odata ce numarul membrilor familiei, tot crestea.
Asa ca se inghesuiesc cu totii in casuta cu doua camere si un hol, care tine loc de bucatarie.
Parintele merge mereu cu drag la ei in vizita.
Le asculta pasurile, le da sfaturile bune fiecaruia, dar ce ii place cel mai mult la aceasta familie, spre deosebire de multe alte familii, este faptul ca niciodata parintii nu au profitat de pe urma copiilor lor.
Pentru ca acesti copilasi cresc, au nevoie de spatiu, sa nu isi mai faca temele cu randul la micuta lor masuta.
Au nevoie de paturi mai multe, sa nu mai doarma inghesuiti.
Au nevoie de un grup sanitar.
Au nevoie de o baie, de o bucatarie adevarata, unde sa incapa cu totii, sa nu mai fie nevoiti sa manance pe rand.
Toate acestea, copiii indraznesc sa si le doresca in taina sufletului lor, seara cand merg la culcare si cand visele le inunda toata fiinta lor sarmana.
Adorm zambind de multe ori, inchipuindu-si camera lor cu pat moale, dulapioare incapatoare pentru hainute, birou pentru studiu cu multe sertarase, pentru caietele si cartile ce stau acum in cutii de carton.
Visele lor ar putea sa se adevereasca, daca tu ai putea face o fapta buna.
Puteti participa cu orice suma, oricat de mica, dar mai ales cu materiale de constructii, cu care s-ar putea construi camere pentru copilasi.
Cei care doresc să ii ajute donând o sumă de bani, o pot face donand în contul Asociatiei Filantropice-Sociale Sfantul Apostol Stefan.
Sediul in Comuna Cateasca, Sat Catanele, Judetul Arges.
Presedintele asociatiei: Preot Paul-Adrian Stanescu
Telefon: 0727837426, 0724257452,0748033836
Cont bancar la BRD: In Lei: RO44BRDE030SV82502330300 ………………………….
In Valuta: RO95BRDE030SV90211840300
Pentru transfer extern
NR. CONT:90211840300
SWIFT:BRDEROBU
BRD Agentia Brancoveanu
sau direct de pe cardul tau bancar DONEAZA IN CONTUL PayPal al asociatiei

Trimeteti sugestiile dv la adresa de e-mail: asociatia_sfantulstefan@yahoo.com
http://www.asociatia-sfantul-stefan.ro
blog: https://asociatiasfantulstefan.wordpress.com/

Puteti participa cu orice suma, oricat de mica, dar mai ales cu materiale de constructii, cu care s-ar putea construi camere pentru copilasi.
Cei care doresc să ii ajute donând o sumă de bani, o pot face donand în contul Asociatiei Filantropice-Sociale Sfantul Apostol Stefan.
Sediul in Comuna Cateasca, Sat Catanele, Judetul Arges.
Presedintele asociatiei: Preot Paul-Adrian Stanescu
Telefon: 0727837426, 0724257452,0748033836
Cont bancar la BRD: In Lei: RO44BRDE030SV82502330300 ………………………….
In Valuta: RO95BRDE030SV90211840300
Pentru transfer extern
NR. CONT:90211840300
SWIFT:BRDEROBU
BRD Agentia Brancoveanu
sau direct de pe cardul tau bancar DONEAZA IN CONTUL PayPal al asociatiei

Trimeteti sugestiile dv la adresa de e-mail: asociatia_sfantulstefan@yahoo.com
http://www.asociatia-sfantul-stefan.ro
blog: https://asociatiasfantulstefan.wordpress.com/

Fă o bucurie!
Dăruieste celui sarac si infometat, atentia si dragostea ta!
Telefon: 0727837426, 0724257452, 0748033836
E-mail: asociatia_sfantulstefan@yahoo.com
http://www.asociatia-sfantul-stefan.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s